Curs BNR la zi
luni, 17 ianuarie 2011
Semnificaţii istorice pentru 17 ianuarie
395 - A murit, la Mediolanum (Milano), împăratul Theodosiu I.
1468 - A încetat din viaţă eroul naţional Skanderberg, conducătorul poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. 1405)
1706 - S-a născut Benjamin Franklin, politician, filosof şi om de ştiinţă american (m.1790).
1798 - S-a născut filosoful francez Auguste Comte, reprezetant de seamă al sociologiei şi al pozitivismului (15 sept 1857)
1820 - S-a născut scriitoarea Anne Brönte ("Agnes Grey") (d. 28 mai 1849)
1834 - S-a încheiat o Convenţie ruso-turcă la Petersburg, prin care Poarta a recunoscut Regulamentul organic potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829. S-a prevăzut ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei.
1859 - Al. I. Cuza l-a numit prim-ministru al Moldovei pe Vasile Sturdza.
1860 - S-a născut scriitorul rus A.P.Cehov ("Trei surori", "Livada de vişini")(m. 2 iunie 1904)
1871 - S-a născut Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor român, politician şi prim-ministru al României (d. 1940)
1897 - A murit ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13 septembrie 1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848
1899 - S-a născut Al Capone (supranumit Cicatrice), gangster american (d. 1947)
1911- S-a născut economistul George Joseph Stigler, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1982 (d. 1 decembrie 1991).
1918 - A încetat din viaţă chimistul şi medicul Constantin I. Istrati, membru şi preşedinte al Academiei Române (1913-1916) (n. 5 septembrie1850)
1933 - S-a născut, la Cairo, cântăreaţa de muzică uşoară, Dalida (Jolanda Gigliotti). Stabilită în Franţa (1955), Dalida a avut o carieră de succes (discuri de aur şi de platină) (m. 1987)
1936 - A încetat din viaţă scriitorul Mateiu I. Caragiale (n. 1885).
1985 - A murit, la Nogent sur Marne, Irina Codreanu, sculptor şi desenator. Între anii 1924-1928 lucrează în atelierul lui Brâncuşi.
1985- A încetat din viaţă prozatorul şi eseistul Sorin Titel (n. 7 decembrie 1935)
1990 - Consiliul CFSN a hotărât anularea decretelor semnate pe 12 ianuarie 1990, care prevedeau scoaterea în afara legii a PCR şi organizarea unui referendum naţional pentru reintroducerea în Codul penal a pedepsei cu moartea. Ion Iliescu, Petre Roman şi Dumitru Mazilu au declarat că aceste decrete, semnate sub presiunea străzii, constituie greşeli politice.
1991 - Harald al V-lea devine rege la Norvegiei, succedându-i la tron tatălui său, regele Olaf al V-lea.
1997 - A încetat din viaţă Peter Onu, fost secretar general al Organizaţiei Unităţii Africane (OUA)
2002 - A încetat din viaţă scriitorul spaniol Camilo Jose Cela, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1989.
2003 - A încetat din viaţă cel mai cunoscut antropolog român, Cantemir Rişcuţia (n. 1923)
2005 - A încetat din viaţă fostul lider reformist chinez Zhao Ziyang.
2006 - A încetat din viaţă artistul Marin Ghiocel, cunoscut dirijor şi orchestrator de muzică populară. El a condus, pe rând, Orchestrele din Turnu Severin, "Doina Giurgiului", "Alunelul" din Alexandria, Ansamblul "Rapsodia Română" şi până de curând Ansamblul "Doina Gorjului".
2008 - A încetat din viaţă actorul american Allan Melvin (n. 1923)
2009 - Alpiniştii români David Neacşu şi Zsombor Tulit au atins vârful Mount Vinson, 4.897 de metri, din Antarctica.
Sursa: Mediafax.ro
Pilotii orbi – M.Eliade – 1937 (fragment)
................................
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
...................................
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
...........................................
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.
......................................................
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
....................................
Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi.[....]
..........................................
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
..................................................
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri.......
...................................
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu