Curs BNR la zi
marți, 14 septembrie 2010
Semnificaţii istorice pentru 14 septembrie
Actorul şi-a început cariera în cinematografie în 1963 şi a jucat în aproape 30 de filme.
Unul dintre cele mai memorabile roluri ale acestuia este cel al lui Victor Petrini, din filmul "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993), după romanul omonim al lui Marin Preda.
Unul dintre primele filme în care a jucat a fost "Dimineţile unu băiat cuminte"(1966), în regia lui Andrei Blaier.
Au urmat "Bietul Ioanide" de Dan Piţa, în 1980, "De ce trag clopotele, Mitică?" de Lucian Pintilie (1981). (n. 3 februarie 1941)
1321 - A încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: "Divina Comedie", şi a romanului "Viaţa nouă", considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).
1769 - S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de formaţie enciclopedică; prin opera sa a pus bazele dezvoltării unor ştiinţe precum: oceanografia, meteorologia, climatologia, glaciologia (6 mai 1859)
1848 - A avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj, în cadrul căreia cei 60.000 de participanţi nu au recunoscut "uniunea" Transilvaniei cu Ungaria; a început formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever, Iovian Brad.
1851 - A încetat din viaţă James Fenimore Cooper, scriitor american ("Ultimul mohican", "Vânătorul de cerbi", "Călăuza") (n. 15 septembrie 1789)
1898 - A fost întocmită prima hartă geologică a României, la scara 1/200.000; lucrarea a fost condusă de paleontologul Grigore Ştefănescu (1836-1911).
1910 - S-a născut Rolf Liebermann, compozitor de operă, director al Operei din Hamburg (m. 1999)
1916 - A încetat din viaţă scriitorul Jose Echegaray, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1904 (piese de teatru: "Marele codoş", "Pata care curăţă") (n. 19 aprilie 1832)
1916 - A încetat din viaţă Josiah Royce, considerat unul dintre cei mai importanţi filosofi americani ai secolului trecut (n. 20 noiembrie 1855)
1924 - S-a născut dirijorul Iosif Conta; în anul 2002, preşedintele României i-a conferit înaltul Ordin Steaua României în grad de Cavaler (d. 8 noiembrie 2006)
1927 - A încetat din viaţă dansatoarea Isadora Duncan (n. 27 mai 1877)
1993 - A încetat din viaţă Geo Bogza, scriitor şi ziarist (n. 6 februarie 1908).
1995 - Suveranul pontif, Papa Ioan Paul al ll-lea a început în premieră un turneu pe continentul african
1998 - Filmul "Terminus Paradis", al regizorului român Lucian Pintilie, a obţinut Marele Premiu al Juriului la cea de-a 55-a ediţia a Festivalului de film de la Veneţia.
2006 - A încetat din viaţă politologul Silviu Brucan, autor al mai multor volume de politologie şi publicistică şi invitat permanent al emisiunii "Profeţii despre trecut" de la Pro TV
Sursa: Mediafax.ro
Pilotii orbi – M.Eliade – 1937 (fragment)
................................
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
...................................
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
...........................................
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.
......................................................
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
....................................
Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi.[....]
..........................................
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
..................................................
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri.......
...................................
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu