BLOG DE CULTURA pentru ECONOMISTI: Semnificatii istorice 21 iulie

miercuri, 21 iulie 2010

Semnificatii istorice 21 iulie

În 1821 s-a născut poetul, scriitorul şi omul politic Vasile Alecsandri. (m. 22 august 1890).

1718 - A fost încheiat Tratatul de la Passarowitz, prin care Banatul şi Oltenia treceau în stăpânirea Imperiului Habsburgic.

1774 - A fost încheiat Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, între Turcia şi Rusia, care se obliga să evacueze teritoriul ţărilor române. Se prevedeau: scutirea Principatelor de plata haraciului pe o perioadă de doi ani, confirmarea vechilor privilegii acordate acestora, dreptul Rusiei de a interveni la Poartă în favoarea ţărilor române.

1808 - S-a născut, la Bocşa, judeţul Sălaj, Simion Bărnuţiu, scriitor, estetician, om politic, conducător al Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania (m. 28 mai 1864)

1816 - S-a născut Paul von Reuter, întemeietorul agenţiei de ştiri "Reuters".

1858 - S-a născut pictorul impresionist german Lovis Corinth, predecesor al expresionismului. (m. 17 iulie 1925)

1861 - A avut loc la Bucureşti premiera spectacolului "Hamlet" de William Shakespeare, cu Mihail Pascaly în rolul principal.

1899 - S-a născut scriitorul american Ernest Hemingway, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1954. (m. 2 iulie1961)

1904 - S-a născut prozatorul şi criticul literar Ion Biberi ("Oameni în ceaţă", "Din amintirile unui Pierde-vară") (m. 27 septembrie 1990)

1907 - A murit pictorul Nicolae Grigorescu. (n. 15 mai 1838)

1907 - S-a născut lingvistul Dimitrie Macrea, membru corespondent al Academiei Române. (m. 5 noiembrie 1988)

1908 - S-a născut juristul american Thurgood Marshall, primul om de culoare din Curtea Supremă (1967-1991). (m. 24 ianuarie 1993)

1914 - Consiliul de Coroană al României, reunit la Sinaia, a respins cererea regelui Carol I de intrare în război alături de Puterile Centrale, hotărând neutralitatea României.

1920 - S-a născut violonistul Isaac Stern. Originar din Rusia, Stern a debutat la 17 ani în Orchestra Simfonică din San Francisco. (m. 23 septembrie 2001)

1927 - S-a născut Matilda Caragiu-Marioţeanu, lingvist, membru corespondent al Academiei Române ("Istoria limbii române", "Dialectologie română", "Tratat de istoria limbii române") (m. 11 mar. 2009)

1927 - S-a născut compozitorul şi muzicologul Ştefan Niculescu, membru al Academiei Române. Este membru al Uniunii compozitorilor şi muzicologilor din România şi director fondator al Festivalului "Săptămâna internaţională a muzicii noi" (m. 22 ianuarie 2008)

1936 - S-a semnat, la Montreux, un protocol ce cuprindea principiile care urmau sa stea la baza Tratatului de asistenta mutuală dintre România şi URSS.

1941 - Armata Română a ocupat Tighina, Ismail, Chilia Nouă şi Vâlcov.

1941 - Primul bombardament al aviaţiei germane asupra Moscovei.

1946 - A fost creată Federaţia Mondială a Oamenilor de Ştiinţă - FMOS.

1973 - A murit George Macready, actor. (n. 29 august 1899)

1986 - A murit poetul, eseistul şi traducătorul român Ion Caraion. (n. 24 mai 1923)

2004 - A murit Jerry Goldsmith, compozitor american. A compus muzica unor filme ca "Patton", "Chinatown", "Planeta maimutelor", "Basic instinct", "Rambo" sau "Total Recall". (n. 10 februarie 1929).

Sursa: Mediafax.ro

Un comentariu:

Unknown27 iulie 2010 la 10:26
Buna ziua
Ati fi interesat de un schimb de linkuri cu site-ul www.filmesubtitrate.info? Astept un e-mail de la dumneavoastra la filmesubtitrate.info@gmail.com
O zi buna,
Stefan
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Pilotii orbi – M.Eliade – 1937 (fragment)

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
................................

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

...................................

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

...........................................

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

......................................................

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

....................................

Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi.[....]

..........................................

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

..................................................

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri.......
...................................
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

21 SEPTEMBRIE ZIUA CONTABILULUI ROMAN

Ziua de 21 septembrie este sărbătorită în fiecare an de către toţi profesioniştii contabili din România drept "Ziua Naţională a Contabilului Român".

Zi onorată pentru profesia contabilă "Ziua Naţională a Contabilului Român" este organizată sub patronajul filialelor CECCAR de la nivel teritorial.

Sărbătorită în mod unitar în întreaga ţară prin manifestări cultural- ştiinţifice, întâlniri social- profesionale, simpozioane, mese rotunde, evenimentul strânge laolaltă toţi profesioniştii contabili, indiferent de statut, angajat sau în practică liberă, membru sau nemembru CECCAR.

Ora de deschidere la nivel naţional a festivităţilor în ziua de 21 septembrie a.c. este ora 15.00

In Galati, celebrarea zilei profesionistului contabil se va realiza in Sala de Conferinte a Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii din incinta Gradinii Botanice.

Sarbatorirea Zilei Nationale a Contabilului Roman chiar in momentul ce semnifica trecerea la echinoctiul de toamna sugereaza, mai intai de toate tact si echilibru, calitati de baza ale profesionistilor contabili.

6 AUGUST Schimbarea la Faţă

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de Domnul - Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

Sursa: calendar-ortodox.ro

BLOG DE CULTURA pentru ECONOMISTI

Sa-l ajutam pe Adrian, baietelul colegei mele!

De duh...de inima albastra

OSAMA BIN LADEN a fost ucis!

Osama Bin Laden....pentru mai mai multe informatii

1 MAI ... muncitoresc???? sau cu mici, bere si gratare????

RCA si CASCO pentru Municipiul GALATI

Galati, priviti online Faleza Dunarii ...avem cu ce ne mandri...

Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu,

O zi in care n-ai zambit macar - e o zi pierduta!

Curs BNR la zi

miercuri, 21 iulie 2010

Semnificatii istorice 21 iulie

Un comentariu:

Pilotii orbi – M.Eliade – 1937 (fragment)

CASTIGA BANI PE NET!

Articole contabile

WORLD CLOCK

Stiri contabile...

Stiri de ultima ora

Ziua curateniei

21 SEPTEMBRIE ZIUA CONTABILULUI ROMAN

Forumuri contabile

Cultura generala si nu numai...

Calendar

Conferinte internationale

Diverse pentru toti

Legislatie contabila, fiscala si altele

Educatie si nu numai

Linkuri utile

Persoane interesate

Filmari nunti Galati

Lista mea de bloguri

Faceți căutări pe acest blog

Arhivă blog

6 AUGUST Schimbarea la Faţă

Informatii personale

Unde dragoste nu e nimic nu e...

vizitatori

Filme