Sa-l ajutam pe Adrian, baietelul colegei mele!

http://www.otelul-galati.ro/stiri/Liga-1/1/S-l-ajutm-pe-Adrian/3752

De duh...de inima albastra

"Prietenia este cel mai greu lucru de explicat. Nu este ceva ce se poate invata la scoala. Dar daca nu ai invatat ce inseamna prietenia inseamna ca nu ai invatat nimic" Muhamad Ali

Iar cand nu mai am putere inchid ochii si realizez ca prientenii mei sunt energia mea

OSAMA BIN LADEN a fost ucis!

In urma cu cateva momente presedintele american a anuntat ca Osama Bin Laden a fost ucis!

1 MAI ... muncitoresc???? sau cu mici, bere si gratare????

De azi, 1 MAI intra in vigoare noul Cod al Muncii!

RCA si CASCO pentru Municipiul GALATI

Informatii la 0745230278!
Reduceri pentru pensionari si bugetari!
Polisibilitate de alegere a societatii de asigurare dorita!

Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu,

NU INSEAMNA CA NU TE IUBESTE CU TOATA FIINTA SA!

O zi in care n-ai zambit macar - e o zi pierduta!

Si eu nu vreau sa pierd nicio zi, ci sa-mi traiesc viata din plin!!!

Curs BNR la zi

duminică, 11 aprilie 2010

Lech Kaczynski, un jurist catolic şi conservator

Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, în vârstă de 60 de ani, este, ca şi fratele său geamăn, Jaroslaw, un jurist conservator, cu profunde convingeri catolice, provenind din rândurile mişcării anticomuniste Solidaritatea.
Lech Kaczynski a câştigat alegerile prezidenţiale la 23 octombrie 2005, după cum fratele său - mai în vârstă cu 45 de minute - le-a câştigat pe cele legislative, desfăşurate la 25 septembrie 2005, în fruntea partidului Lege şi Justiţie (PiS) al cărui preşedinte este.

Lech şi Jaroslaw au avut un parcurs profesional şi politic aproape identic, început la vârsta de 12 ani, când au jucat rolul unor fraţi gemeni într-un film pentru copii. Deveniţi adulţi, Lech şi Jaroslaw au activat amândoi în opoziţia anticomunistă, la sfârşitul anilor '70.

După impunerea legii marţiale în decembrie 1981, Lech a fost închis, ca alţi câţiva mii de militanţi din Solidaritatea. Eliberat după 11 luni, el a devenit, împreună cu fratele său, un colaborator apropiat al liderului istoric al primului sindicat liber din lumea comunistă, Lech Walesa. După apariţia unor conflicte cu acesta, la începutul anilor '90, gemenii au fondat partidul Lege şi Justiţie, în 2001, devenit între timp cel mai important partid polonez.

Pentru a nu stingheri candidatura lui Lech la funcţia de şef al statului, Jaroslaw a renunţat la postul de premier, în favoarea unui expert mai puţin cunoscut publicului larg, Kazimierz Marcinkiewicz. Jaroslaw şi-a păstrat însă postul - foarte influent - de şef al partidului care a obţinut cele mai multe locuri în Parlament.

"Fratele meu m-a împins tot timpul în faţă. El preferă să fie mai retras, vrea să rămână acolo unde este şi să conducă partidul nostru politic", explica Lech, într-un interviu. "Nu suntem chiar identici", dă asigurări Lech, care este căsătorit, tată şi bunic, în timp ce Jaroslaw este celibatar şi locuieşte împreună cu mama lui. Din punctul de vedere al jurnaliştilor însă, doar cele două aluniţe de pe obrazul stâng şi de pe nas pe care le are Lech permit diferenţierea celor doi.

"Este adevărat însă că, pe plan politic, avem aceleaşi opinii. Acestea s-au născut din patriotismul părinţilor noştri, membri ai rezistenţei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ei ni le-au transmis", a mărturisit Lech Kaczynski, fost primar al Varşoviei.

Sursa: Mediafax
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Pilotii orbi – M.Eliade – 1937 (fragment)

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
................................

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

...................................

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

...........................................

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

......................................................

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

....................................

Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi.[....]

..........................................

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

..................................................

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri.......
...................................
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

CASTIGA BANI PE NET!

PTC-URI CARE TE PLATESC!